Varianta Elena Udrea – premier a fost destul de vehiculată mai ales în perioada alegerilor, atunci când glasul lui Emil Boc, în calitate de premier interimar, suna incomparabil mai puţin lătrător decât sună astăzi. Existau şi nişte variante de rezervă, dar numele Elenei Udrea revenea des în discuţiile care aveau ca subiect identitatea premierului de după alegerile prezidenţiale. Mulţi probabil s-au şi mirat când au văzut că preferinţa preşedintelui a fost tot „cel cu coasa”.
Retrospectiv privind, lucrurile sunt clare. Este evident că la momentul noiembrie – decembrie 2009, atunci când vorbea despre creştere economică în al doilea trimestru din 2010, Traian Băsescu ştia ce urma să se întâmple. Nu am nici un dubiu că, indiferent dacă era sau nu sub influenţa lui Bachus, preşedintele cunoştea exact magnitudinea disperării pe care avea să o impună românilor sub pretextul „securităţii naţionale” (de parcă securitatea naţională înseamnă securitatea celor de la putere sau a clienţilor lor). Nu mă îndoiesc nici de faptul că Traian Băsescu ştie la acest moment că prin măsurile luate practic atentează grav la securitatea a milioane de oameni. Incompetenţa guvernelor impuse de el şi interesele personale ale ciracilor săi i-au lăsat pe oameni fără joburi, fără bani, îi va lăsa fără case, fără acces la servicii de sănătate, educaţie. Securitatea alimentară a oamenilor este şi ea în pericol, pentru că, în conformitate cu ONU, aceasta înseamnă „garantarea în permanenţă a accesului la o alimentaţie suficientă şi sănătoasă, care să permită oamenilor un regim alimentar necesar unei viaţi sănătoase şi active”. Practic, baletul electoral s-a terminat, nota de plată a venit doar pentru fraieri.
Iar purtătorul notei de plată s-ar putea, după ultimele evenimente, să se dea de trei ori peste cap şi să se transforme într-o domniţă cu cosiţe blonde, îmbrăcată în negru, serioasă şi înţeleaptă, care răspunde la numele de Elena Udrea. Nimic nu e întâmplător în ţara asta, de la declaraţiile din toamna lui 2008 ale lui Băsescu în care spunea că vor fi afectaţi de criză doar românii care joacă la bursă (din perioada când semna legea care ar fi trebuit să mărească salariile profesorilor ) şi până la ultimele apariţii televizate îndoliate şi decente ale Elenei Udrea. Numai că numirea respectivei la şefia unui nou cabinet, în condiţiile sacrificării populaţiei, ar putea avea efectul unei dinamite sociale, iar asta l-ar putea îngrozi pe bietul ministru de finanţe Vlădescu. Eu cred că disconfortul lui Vlădescu nu are temei. Altceva ar trebui să-l îngrozească. Faptul că ura faţă de Băsescu o depăşeşte şi pe cea faţă de Ceauşescu. În aceste condiţii, mandatul lui Traian Băsescu devine improbabil, şansele PDL-ului ca partid important se reduc la zero, la fel şi şansele în politică ale protejatelor lui Băsescu sau ale celor care au avut proasta inspiraţie să confunde binele României cu binele lui Traian Băsescu. Numele lor vor rămâne pe veci legate de o catastrofă.
E foarte probabil ca guvernul Boc să cadă, iar cariera politică a premierului să apună pentru totdeauna. Pentru că nu poţi să cânţi prohodul unui popor şi să afirmi senin că de fapt îl salvezi. La fel de probabil, la un moment dat şi Traian Băsescu va pleca de la Cotroceni. Întrebarea este dacă o va face mai repede sau mai târziu, şi eventual cum. Evident…atunci când peste aceste evenimente se va aşterne liniştea, o parte dintre români nu vor mai fi în viaţă. Corect ar fi să se ţină o evidenţă a pierderilor de vieţi omeneşti din cauza măsurilor Băsescu-Boc. Nu de alta dar ele ar putea deveni ulterior capete de acuzare pentru cei care astăzi ar trebui să ne asigure „buna guvernare” Şi apropo…buna guvernare este un drept fundamental pentru cetăţenii României şi o obligaţie pentru cei care sunt la putere.
Există termenul de criminal de război. Originala democraţie românească demonstrează că ar trebui inventat şi termenul de criminal de pace. Sau, şi mai corect ar fi ca, după 20 de ani, să încetăm să mai visăm la o Românie democrată, europeană, o ţară în care legea este suverană. Nu Bruxelles-ul sau Washington-ul trebuie să ne apere drepturile, ci noi. Iar dacă nu suntem în stare, atunci mama lui Emil Boc are dreptate, putem să mergem la culcare. Definitiv.